Magic is finally here

You see, I can be myself now finally,

In fact there's nothing I can't be

I want the world to see you be with me...

They'll call me freedom, just like a wavin' flag

As vrea sa va spun o poveste.

In 1965, un pusti camerunez in varsta de 13 ani se inscrie intr-un club de fotbal din Douala, Camerun. Numele lui este Roger Milla.

In 1990, el inscrie 4 goluri la Campionatul Mondial, ajutandu-si tara sa ajunga in sferturile de finala. Avea 38 de ani, varsta la care majoritatea fotbalistilor se retrag. 

Pentru a sarbatori, a inceput sa danseze pe terenul de fotbal, gest care a revolutionat pentru totdeauna felul in care jucatorii isi exprima bucuria.

*

FIFA World Cup, campionatul mondial de fotbal, va avea loc in aceasta vara in Africa de Sud. De aceea, Coca-Cola, sponsor al evenimentului, a introdus o noua campanie publicitara care continua seria de campanii optimiste si pline de viata ale companiei. Intregul material este dedicat lui Roger Milla, realizarii lui si tuturor fotbalistilor care isi celebreaza victoriile prin gesturi populare.

De asemenea, este un mesaj adresat tuturor, prin care compania stimuleaza oamenii sa iasa in evidenta, sa reuseasca in viata si sa traiasca din plin. Felicitari firmei Coca-Cola pentru acest spot, ma declar impresionata de puterea imensa a sentimentelor si ideilor transmise!

Imnul FIFA World Cup 2010, care este si coloana sonora a campaniei, ii apartine unui cantaret somalez, K'naan. 

When I get older,

I will be stronger

They'll call me freedom

Just like a wavin' flag.

What else?

Imi plac reclamele Nespresso. 'What else?', ca sa fiu in concordanta cu faimoasa replica a lui George Clooney.

De ce imi plac? Simplu, fiindca sunt simple! E adevarat, exista o nota substantiala de lux si de eleganta in toate, de la mobilier, la costumul purtat de binecunoscutul actor si chiar in gesturile acestuia. Simplitatea si umorul subtil al dialogurilor mi-au incantat urechile, in timp ce secventele video centrate pe producerea Nespresso m-au facut sa poftesc la capsulele acelea divine. 

De departe, aceasta din 2009 este cea mai buna, cea mai simpatica, cel mai placut de vizionat:

Insa, nimic nu este perfect. Cea mai recenta reclama Nespresso din 2010 ma dezamageste. Pastreaza ironia replicilor, ca si in celelalte reclame, costumele elegante, totusi e parca prea lunga si parca prea lipsita de sens. De acord, am priceput mesajul transmis, nimic nu se compara cu Nespresso. Dar exista o discrepanta vizibila intre acest mesaj si limita atentiei unei persoane. Sunt prea multe pauze, care ar fi trebuit sa exprime ceva, dar, in opinia mea, nu fac decat sa-i plictiseasca oarecum pe cei ce o vizioneaza. Oamenii in general au o limita a atentiei indreptate catre reclame, iar aceasta o depaseste clar. Admitand ca publicul ce o urmareste are o anumita educatie si un anumit statut care ii confera beneficii financiare substantiale, cei care cunosc produsul il cumpara fara sa fie necesara stimularea lor prin reclame, iar cei care vor sa afle despre produs nu pot afla nimic din spotul de fata. Informatiile cu privire la produs nu abunda in niciuna dintre reclame, dar in aceasta nu se regaseste nicio informatie utila, ceea ce ar trebui sa contina fiecare spot. 

In concluzie, va recomand sa vizionati campaniile publicitare Nespresso daca va plac detaliile fine, conversatiile ironice si "witty" si, evident, daca sunteti fan George Clooney. De aparat si capsule nici nu mai vorbesc. 

P.S.: George Clooney savureaza intotdeauna o capsula aurie Nespresso (adica Finezzo Lungo, o cafea aromata cu note subtile de iasomie, de intensitate 3 pe o scara de la 1 la 10) :)

And sometimes I get nervous...

[fragment din jurnalul unei tinere]

'M-am urcat astazi in masina, trantind portiera zgomotos. M-am lipit de scaun ca si cand m-as fi cufundat intr-o imbratisare afectuoasa. Am inchis ochii si am expirat tot aerul toxic de Bucuresti care-mi stagna in plamani.

Mi-am adunat nervii in sufletu-mi speriat si mi-am promis ca am sa-i eliberez in curand, intr-o cursa nebuna. Am pornit motorul si am alunecat usor din parcare, trecand la cativa centimetri de masinile parcate alaturi. Simteam cum ochii mi se umezesc pe masura ce acceleram. Odata ajunsa pe autostrada, am pus melodia celor de la The Killers (Human, evident) pe repeat si am lasat sunetele sa imi inece deznadejdea. Am inspirat adanc si mi-am inghitit orice urma de lacrima. Am strans in palme volanul atat de tare precum te strang pe tine in brate inainte sa pleci. Nu te-ai intrebat niciodata de ce te tin atat de mult la pieptul meu, de ce iti miros parul fin, de ce incerc sa-ti conturez trasaturile fetei cu buzele inainte sa te urci in acea nenorocita de masina si sa pleci departe de mine?

Ti-ai facut un obicei din a pleca si a ma lasa sa ratacesc singura pe strazile unui oras care pare ca ma inghite. Pun pariu ca nu stii cata frica imi e de orasul asta parfuit si aglomerat. De fiecare data cand pleci, ma urc in masina si gonesc ca o descreierata pe strazi, pe autostrada. Cel mai mult imi place pe autostrada fiindca stiu ca acolo nu este nimeni care sa se holbeze disperat de curios la mine prin geam. Biata pedala de acceleratie se apleaca supusa sub talpa mea autoritara si simt cum te regasesc in sunetul ascendent al motorului.

Daca in general sunt nehotarata si tematoare in ceea ce priveste depasirile, astazi am reusit, cu un curaj care nu stiu sincer de unde provine, sa o zbughesc pe langa oricare Dacie, Peugeot sau BMW care-mi statea in cale. Nu m-am mai intrebat ca pana acum, de 1000 de ori, daca intr-adevar merg mai repede decat masina respectiva sau nu. Am vrut sa merg mai repede.

Close your eyes, clear your heart, cut the cord...

M-a calmat drumul de astazi, condusul catre o destinatie necunoscuta m-a facut sa realizez care este de fapt destinatia mea cand nu sunt la volan. Mi-am dat seama ca am atatea lucruri de facut si eu alerg fara sens pe o autostrada plina de gropi si denivelari, in loc sa accept faptul ca te vei intoarce. Mereu te intorci. Si acum zambesc, e timpul sa revin cu picioarele pe pamant si sa-mi vad de viata...'

The art of progress

Am vazut From Paris with Love de curand. Mi s-a parut doar un alt film de actiune de duzina. Desi cei 2 actori principali, John Travolta si Jonathan Reys Meyers, pareau sa promita ca filmul merita cu adevarat vazut, per total a fost dezamagitor. As fi ipocrita sa spun ca nu mi-a placut Travolta (si aici, dar si in "The Taking of Pelham 123") sau anumite efecte speciale din timpul asalturilor. Nimic din toate astea nu-mi schimba insa parerea proasta despre film.

Totusi, exista un episod din productie care mi-a gadilat simturile si m-a facut sa visez [la Paris] din nou. Nu, nu strazile inguste, nici cladirile vechi, limba franceza nici atat. Gratia miscarilor si torsul lin al unui Audi A8. Asta a fost. Ni se prezinta masina in toata splendoarea ei urmarind un Volvo pe o autostrada. Unghiurile din care a fost filmata mi se par excelente pentru a putea admira impecabilul design al masinii, interiorul extrem de spatios si comfortabil si abilitatea divina de a fi controlata la milimetru. Imi imaginez cum e sa-i simti textura volanului in maini, vibratia acestuia la viteza aceea uluitoare si sunetul seducator al motorului atunci cand soferul apasa neindurator pedala de acceleratie. Pulsul iti creste odata cu acul turometrului si reusesti sa respiri odata cu trecerea automata a acestei minunatii intr-o treapta superioara de viteza din cele 8 disponibile.

Poti vedea cu adevarat ceea ce specialisti au numit 'Audi pre sense', un fel de al saptelea simt. O camera video scaneaza drumul din fata dumneavoastra. Aceasta este integrata in oglinda retrovizoare, cel mai inalt punct din interiorul unui automobil si are o viteza de redare de 25 de imagini pe secunda, cu o rezolutie care pana acum nu a fost disponibila in industria automobilistica. [informatii de pe site-ul www.audi.ro]

Daca in Romania, masina isi va face aparitia abia luna aceasta, putem totusi sa stam in fata ecranului si sa urmarim cu rasuflarea taiata cursa splendida facuta de mica bijuterie a industriei automobilistice. 

Campania publicitara este si ea pe masura masinii: bazata pe o idee simpla, cea a dezvoltarii/progresului prin tehnologie, cu o succesiune armonioasa de scene ce evidentiaza etapele acestui proces (de la schite la proiectarea software-ului), o coloana sonora ascendenta, explozia de muzicalitate suprapunandu-se clipei prezentarii rezultatului final: Audi A8. Restul e arta, cuvintele mele ar fi de prisos.