Recunosc, nu conduc extraordinar si ma simt intotdeauna inclinata sa incalc anumite reguli. Cu toate astea, am o anumita pasiune pentru sofat (se poate sa fie o mostenire genetica).
Ce-mi place? In primul rand, controlul absolut pe care il am asupra masinii; ma simt covarsita de responsabilitate dar si de entuziasm sa stiu ca eu iau deciziile la volan, ca ansamblul complex de sisteme si piese in care ma aflu imi asculta poruncile. Si o face nu umil, ci mandru. Coopereaza cu mine, ma ajuta, ma indruma, imi da incredere si-mi gadila delicat orgoliul. La randul meu, fac la fel.
Imi place sa simt duritatea volanului in palme si usurinta rasucirii acestuia in brate. Imi place sa imi rulez talpa usor pe pedala de acceleratie si sa simt cum masina este propulsata in fata cu o viteza uimitoare pentru o atingere atat de blanda a piciorului meu. Imi place sa ma las imbratisata de scaunul cu o forma atat de potrivita corpului meu, sa ma simt protejata de acesta.
Imi place sa invart rotita meniului cu varfurile degetelor, provocand astfel o explozie armonioasa de muzica. Imi place sa semnalizez pentru simplul motiv ca ma incanta clinchetul acela discret. Imi place sa ma uit in oglinzi si sa vad lumea ce ma inconjoara. Asta fiindca imi da sentimentul ca pot avea o panorama completa a ceea ce se afla in spate doar impingandu-mi usor capul in tetiera moale si ridicandu-mi privirea catre oglinda retrovizoare (in comparatie cu mersul pe jos, cand trebuie sa ma intorc 180 de grade pentru a vedea ce se afla in spatele meu).
Imi plac toate aceste lucruri pentru ca simt ca ii plac si masinii, doar a fost facuta pentru a fi condusa.
***
Desi personal prefer un Seat Leon, reclama aceasta este extraordinar de amuzanta si de bine realizata (desi feminista, cum ar sustine multi):
No comments:
Post a Comment