'I can resist anything but temptation' Oscar Wilde

The blog of a cinnamon-addict, photographer and dancer.



Friday, October 22, 2010

If life gives you lemons, make lemonade!

Deja simt ca picioarele mele alearga fara mine, simt ca nu eu le controlez, nu eu le spun sa alerge cat mai repede pe asaltul rece si umed al strazii tipic bucurestene. Parca e o strada fara sfarsit, un covor multicolor de frunze care ma directioneza catre destinatie. Nr. 114, incep sa raman fara respiratie si mi-e frig. Strang umbrela, e inutil s-o mai tin deschisa, oricum ma ploua, si ma infasor mai strans in paltonul subtire de toamna. Nr. 88...e o zi groaznica.

Vad cladirea. Nr. 62-66, un munte de sticla si placi maronii in jungla de casute mici si vechi. Strada Aurel Vlaicu. Am ajuns la destinatie, imi dau seama de asta fiindca vad oameni adunati in jurul cladirii, oameni imbracati elegant, care surad relaxati. Un domn mai in varsta ma intreaba ce caut. Ah, concursul Time Out, reusesc sa ingaim tragandu-mi sufletul. Intrati, intrati, ma indeamna. In cladire, o doamna zambitoare cu o lista de invitati imi cere numele si surade complice cand il aude. Sa fi...? ah, as vrea eu. Ma pofteste inauntru, ma indeamna sa imi scot paltonul, sa cer o bautura de la bar si sa mananc una dintre bunatatile asezate pe masutele de la fereastra pana incepe gala. Dar n-o mai ascult de mult, iar privirea mea se indreapta lacoma catre sirul lung de poze atarnate in dreptul ferestrelor. Oamenii din incapere se uita si ei la acelasi lucru, isi atintesc aratatorul catre o poza care le atrage atentia si rad copios, fericiti ca sunt acolo, fericiti ca sunt nominalizati si ca pot admira toate acele poze minunate.

Nu-mi scot paltonul, nu cer o bautura si nici nu mananc din antreuri. Simt cum intregul Pamant se invarte incredibil de repede cu mine si mi se taie respiratia in timp ce scanez rapid pozele. "Unde este a mea? Unde este a mea? Unde este...?' Intrebarea ma obsedeaza si trec printre oameni catre sirul de poze din cealalta parte a salii. O vad si inima-mi tresalta de bucurie. Ma simt atat de mandra incat mi se umezesc ochii. Iata poza care a fost selectata sa intre in finala, precum mi-au spus in e-mail. Si celelalte poze sunt frumoase, dar a mea e a mea. Si uite inca una! Tot a mea! Nu ma pot abtine si fata-mi schiteaza un zambet urias. Oare seman cu Julia Roberts? Gandul imi fuge la "Mananca, roaga-te, iubeste!" si la cat de mult ma inspira povestea. Fotografa din apropiere ma vede si apasa imediat pe butonul de declansare. A surprins un moment perfect, isi zice in sinea ei.

Ma dezbrac de palton, raman in rochia mea de lana si ma asez langa un perete. Nu cunosc pe nimeni si nici nu am adus pe nimeni. De ce? Nu stiu, ma gandesc ca am fost o proasta, dar pe urma gandul ca asta e realizarea mea si a nimanui altcuiva ma copleseste si ma simt din nou mandra. Iau o revista de pe masa si o rasfoiesc. Fotografa se ascunde dupa colt si ma prinde din nou intr-un instantaneu reusit, citind atenta o revista. Ce bine va da pe site si in paginile numarului urmator!

Gala incepe. Se prezinta juriul, oameni pe care nu-i cunosc, oameni care se ocupa de proiectul acesta. Un singur chip mi-e familiar, cel al unei cunoscute prezentatoare de stiri din Romania. Spune cat de greu i-a fost sa aleaga din toate cele peste 100 de poze. Toate sunt frumoase. Cata dreptate poate avea! Ma simt mai mica acum si parca zambetul mi s-a sters partial. Dar nu e timp de gandit, se anunta castigatorii...

"...mentiunea la categoria Oameni Care Ne Plac este castigata de doamna...Mihaela Campion!" Nestiutorule, sunt domnisoara Mihaela Campion! Ma desprind natural de stalp si ma duc sa-mi iau premiul si sa rostesc cateva cuvinte. Ce sa spun? A fost o adevarata placere sa-l fotografiez, omul cu flasneta e de ceva vreme pe Lipscani. Ma bucur ca exista si lucruri vintage si frumoase in Bucuresti...

"Aveti un nume predestinat!" "Multumesc, mi s-a mai spus..."

Pozele vor ramane expuse in cladire si vor aparea in numarul din noiembrie al revistei Time Out. Felicitari tuturor, mi se pare ireal. Nu-mi pasa de premiu, mi-am vazut visul cu ochii. Pozele mele au fost expuse si aratau atat de bine, pentru mine e un pas urias...nu-mi mai e teama. Imi place ce fac si ma simt de parca pentru asta m-as fi nascut. Imi pierdusem scopul in viata? Iata ca l-am regasit! Sa-mi vad pozele expuse, asta este visul meu si stiu exact cum sa-l implinesc...



Va plac portocalele si faceti intotdeauna suc din ele. Dar la un moment dat, viata vi le ia si nu mai aveti parte de suc de portocale. Va da, in schimb, lamai. Nu stiti ce sa faceti cu ele, va plac atat de mult portocalele incat nu puteti decat sa plangeti pierderea lor. Luati lamaile si faceti limonada! S-ar putea sa va placa si mai mult si sa va pricepeti la asta mult mai bine decat va inchipuiti. 

Always believe in the beauty of your dreams! 


No comments: