Am pasit din nou ca doua adolescente pe podelele liceului nostru, ne-am amintit de atatea lucruri. Ne-am amuzat din nou de usa verde (pur si simplu dezgustatoare) a clasei noastre, am alergat din nou pe coridoare dupa profa de franceza, am fost intrebate de niste pusti ce ora avem, am privit curtea interioara a liceului, la fel de colorata dar pustie ca intotdeauna, ne-am lasat fermecate de agitatia din preajma Craciunului.
Se dadeau teste, teze, se vindeau prajituri si carti in hol, se puneau din nou dorinte in bradul de Craciun. Aceasta este poate cea mai frumoasa amintire pe care o avem cu totii din liceu: in fiecare an, elevii isi scriu dorintele (de cele mai multe ori referitoare la teza la latina, notele la mate si fizica, crush-urile adolescentine) pe foi de hartie pe care mai apoi le agata in brad. Nu am putut rezista tentatiei si am pus si noi astfel de dorinte.
Mi-e dor de spiritul Craciunului prezent intotdeauna in Cosbuc, mi-e dor de posterele personalizate de pe pereti, de pe panouri, de afisele cu excursii si oportunitati de studiu in afara tarii, mi-e dor de profii rabdatori si de cei severi, mi-e dor sa stau pe bancuta din fata cancelariei in pauze...Cosbucul are o personalitate aparte, domina in el o democratie nemaintalnita in alte licee. Iar daca pana acum am fost cu totii preocupati de situatia noastra scolara, de relatiile cu colegii si cu profii, acum ne dam de fapt seama ca anii de liceu au fost cei mai frumosi pe care i-am trait vreodata.
Luminile bradului se aprind si se sting vesele, Cosbuc, cu beteala in jurul gatului, priveste usa principala a liceului, profesorii se indreapta catre sali avand in brate cataloagele mari si verzi, domnul Bica nu le da voie unor eleve sa iasa "prin fata" si ne face glumet cu ochiul...parasim cu dor si veselie cladirea micuta si comfortabila in care am fost cele mai fericite adolescente timp de 4 ani...
